Câteodată am stări de fericire necontrolată si necondiționată de nimeni și nimic.
Pur și Simplu.
Pur se bagă în vene, pătrunde la inima, inima începe să pulseze cu o putere controlată. Bate exact, fără a fi întreruptă de vreo altă stare care ar face-o să își schimbe ritmul bătăilor.
E o plăcere să o asculți cum bate, pot să o compar foarte ușor cu un izvor care curge, și nu te mai saturi, nu te mai saturi...
Purul ajuns la inima, nu se oprește aici, se duce mai departe. Ajunge la creer, iar aici se întâmplă miracolul, se transformă în fericire, fericire pură.
E o combinație perfectă dintre fericire și pur.
Nu se întâmplă foarte des să am astfel de momente fericite, da și când vin, ai, ai, ai, Le savurez pe toate la maxim. Naivitatea din creerul meu prinde aripioare, ideele mele despre o lume mai bună își încarcă din nou bateriile.
Dă senzația că toți mă iubesc, și că eu îi iubesc le toți.
Pot să măresc doza de fericire uitându-mă în oglindă. Ochii își revin, fruntea se ridică, zâmbetul revine larg pe fața mea, râd de mine și de naivitatea mea.
Mă uit în oglindă, încep a râde, râd cu poftă, la un moment dat mă rușinez și mă retrag din fața ei.
În momente ca astea eu devin perfect cu mine însumi.
Fericirea asta pură poate să dureze de la câteva minunte, până la câteva ore. Iar eu le savurez intens, mult mai intens decât momentele nefericite.
La alea nefecite nu trebuie să fac ceva special ca să le savurez. Aici e cu totul altă poveste, sunt specialist. Poate vă povestesc altădată și despre asta.
Ce am scris mai sus sunt detalii. Aș putea descrie cu lux de amănunte fiecare moment al fericirii. Secundele se transformă în minunte, iar minuntele în ore, sau chiar zile. Nevoia asta de fericirea vine pentru câteva ore, da eu am nevoie de ea tot timpul, așa că reușesc în câteva ore să trăiesc mai multe zile și nopți.
